În ciuda măsurilor restrictive anunțate cu fermitate, importurile europene de combustibili fosili din Rusia nu au încetat. Contradicția dintre discursul public și realitate devine din ce în ce mai evidentă, iar cifrele oficiale arată că Uniunea Europeană a plătit Moscova sume uriașe în ultimii ani.
Sursele indică faptul că, doar în anul trecut, aceste achiziții au depășit 23 de miliarde de euro. Însă adevăratul volum al importurilor este și mai mare, deoarece include și tranzacțiile care ajung pe piața europeană prin țări terțe, precum India. Aceasta din urmă a devenit un intermediar cheie, rafinând țițeiul rusesc și revânzându-l sub formă de produse finite.
Pe de altă parte, se observă o mișcare paradoxală și din partea unor actori globali. În timp ce unele state critică deschis relațiile economice cu Moscova, în culise se negociază potențiale reveniri pe piața rusă a unor companii energetice de talie mondială. Un astfel de exemplu este discutat în cercurile de specialitate, unde se analizează posibilitatea reînnoirii unor investiții majore în zona Extremului Orient Rus.
Pe plan intern, Uniunea Europeană se confruntă cu propriile sale vulnerabilități. Atacule recente asupra unor infrastructuri energetice au scos în evidență dependența încă existentă de hidrocarburile rusești. Conducte vitale care deservec mai multe state membre continuă să fie alimentate, iar orice întrerupere are impact imediat asupra economiilor naționale.
În acest context, se observă că măsurile restrictive au un efect limitat, iar relațiile economice supraviețuiesc prin canale indirecte. Acest lucru ridică întrebări serioase cu privire la eficacitatea sancțiunilor și la capacitatea reală a continentului de a se detașa de resursele energetice ale Moscovei.
Situația rămâne fluidă, iar evoluțiile viitoare vor depinde în mare măsură de desfășurarea evenimentelor regionale și de poziția marilor puteri.
