În toamna anului 2009, noul guvern de la Atena a descoperit o realitate șocantă: deficitul bugetar nu se situa la 3,7% din PIB, cum anunțaseră anterior autoritățile, ci la peste 12%. Situația a declanșat o criză fără precedent, care a pus în pericol stabilitatea întregii uniuni monetare.
La începutul lui 2010, liderii europeni au început să discute discret cum să abordeze această problemă. Într-o bucătărie de hotel, în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, prim-ministrul grec Giorgos Papandreou s-a întâlnit cu șeful Fondului Monetar Internațional. Discuția a avut loc departe de ochii curiosi, iar concluzia a fost că Atena trebuia să caute soluții la Bruxelles, nu la Washington.
Pe 11 februarie 2010, la Bruxelles, s-a desfășurat o reuniune tensionată. Președintele Băncii Centrale Europene a avertizat că Grecia nu va mai putea accesa piețele financiare și are nevoie urgentă de ajutor. Unii lideri susțineau acordarea imediată a unei finanțări, în timp ce alții insistau asupra responsabilității fiecărui stat membru.
Dezbaterile au fost aprige, iar discuțiile au avut loc în mai multe limbi, ceea ce a pus în dificultate și interpreții. Una dintre preocupările majore a fost implicarea Fondului Monetar Internațional, pentru a asigura o evaluare imparțială a măsurilor propuse.
Situația s-a agravat în aprilie, când deficitul Greciei a depășit pragul de 15%. Atunci, prim-ministrul Papandreou, aflat pe o insulă izolată, a anunțat oficial că țara sa va solicita asistență financiară. În discursul său, el a făcut o analogie cu Odiseea lui Ulise, sugerând că drumul spre redresare va fi lung și plin de obstacole.
Această criză a condus la implementarea unor mecanisme stricte de monitorizare a deficitelor bugetare în Uniunea Europeană, pentru a preveni repetarea unor astfel de scenarii.
