Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) se confruntă cu critici severe din partea Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE), care susține că problemele instituției depășesc controversa legată de salariile mari ale conducerii. Potrivit asociației, ANRE ar acționa într-un mod care nu respectă neutralitatea cerută prin lege, afectând echilibrul pieței energetice.
Înființată la sfârșitul anilor ’90, ANRE a fost concepută inițial ca un arbitru imparțial, cu misiunea de a reglementa, monitoriza și controla piețele de energie electrică și gaze naturale. Însă, după părerea APCE, instituția a devenit o entitate autonomă care nu răspunde în fața nimănui, luând decizii fără un mecanism eficient de control democratic.
Un aspect problematic menționat este modul de finanțare. ANRE își acoperă cheltuielile din venituri proprii, obținute de la furnizorii, producătorii și distribuitorii de energie – adică exact entitățile pe care ar trebui să le controleze. Această dependență financiară creează un conflict de interese și subminează imparțialitatea autorității.
De asemenea, se remarcă faptul că conducerea ANRE a fost desemnată timp de decenii pe baza unor înțelegeri politice, ceea ce a dus la protejarea intereselor marilor jucători de pe piața energetică. Consumatorii și prosumatorii ar fi cei care suportă consecințele, inclusiv prin prețuri ridicate la energie.
APCE solicită Guvernului și Parlamentului să inițieze o reformă structurală profundă a ANRE, care să includre vizibilitate și echitate în procesele decizionale.