O femeie de 56 de ani, cu trei copii și o carieră de peste trei decenii în spate, se confruntă cu o situație dramatică după ce a fost concediată anul trecut. De atunci, a aplicat la peste 200 de joburi, dar a fost chemată la un singur interviu, fără rezultat. Acum, se vede nevoită să-și vândă apartamentul pentru a face față cheltuielilor. „Mă simt ca un semi-pensionar”, mărturisește ea, evidențiind presiunile financiare și teama de a nu se îmbolnăvi.
Conform datelor Eurostat, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punctul de vedere al duratei medii a vieții profesionale, cu puțin peste 32 de ani. Poziția este cu atât mai surprinzătoare cu cât, acum două decenii, țara noastră se număra printre statele în care oamenii lucrau cel mai mult, alături de cele nordice.
Spre deosebire de majoritatea statelor membre, care au înregistrat creșteri semnificative ale acestui indicator în ultimii zece ani, România este singura care a cunoscut o scădere, chiar dacă modestă, de 0,1 ani.
Printre factorii care contribuie la această situație se numără rata scăzută de participare a femeilor pe piața muncii, pensionările anticipate – uneori facilitate de sisteme speciale – și șomajul ridicat în rândul tinerilor, care acced târziu la un prim loc de muncă. De asemenea, economia informală, destul de extinsă la noi, face ca anii lucrați „la negru” să nu fie contabilizați în statisticile oficiale.
Disparitățile de gen sunt și ele semnificative. În România, bărbații lucrează în medie cu aproape 7 ani mai mult decât femeile, una dintre cele mai mari diferențe din UE. La nivel european, durata medie a vieții active este de 37,2 ani, iar țările nordice, precum Olanda, Suedia sau Danemarca, depășesc 40 de ani.
Acest decalaj nu face decât să accentueze problemele economice și sociale cu care se confruntă țara, punând sub semnul întrebării sustenabilitatea sistemului de pensii și calitatea vieții pentru viitori pensionari.
