O modificare legislativă propusă recent, care vizează răspunderea personală a administratorilor în caz de insolvență, ignoră realități dureroase din teren. Uneori, chiar și autoritățile fiscale comit erori, iar corectarea lor poate dura peste un deceniu, timp în care firmele se sting, iar oamenii își pierd locurile de muncă.
Ilustrativ este cazul unui antreprenor din construcții care, după 13 ani de luptă juridică, a obținut dreptate împotriva unei decizii fiscale incorecte. Din păcate, victoria a venit prea târziu: afacerea sa intrase deja în faliment. Dacă noile reglementări ar fi fost în vigoare atunci, ar fi fost obligat să plătească din propriul patrimoniu pentru o greșeală ce nu i-a aparținut.
„Legislația trebuie să ofere o protecție minimă în astfel de situații. Propunerea de a atrage automat răspunderea personală a administratorului nu este echitabilă. La fel, obligarea reprezentanților legali să acorde garanții personale pentru eșalonarea datoriilor este abuzivă”, comentează un expert juridic.
Povestea acestui antreprenor începe cu un contract de 60 de milioane de lei câștigat prin licitație pentru construcția unui drum național. Din cauza unor întârzieri în predarea șantierului, lucrările au început cu trei ani mai târziu, iar costurile au explodat. Compania a solicitat o majorare a prețului, la 90 de milioane de lei, pentru a acoperi creșterile de preț ale materialelor și forței de muncă. Beneficiarul a refuzat, iar antreprenorul a fost nevoit să anuleze factura și să absoarbă pierderea.
Problema majoră a apărut ulterior, când autoritatea fiscală, în urma unei inspecții, i-a notificat un impozit pe valoarea adăugată de 5 milioane de lei, plus penalități, calculat tocmai pe suma de 30 de milioane pe care compania nu o încasase. Practic, i s-a cerut să plătească taxe pentru bani pe care nu i-a primit.
Presat de pierderile comerciale și de obligația fiscală neașteptată, antreprenorul și-a concediat angajații și a încetat activitatea. Au urmat 14 ani de procese, timp în care instanțele de fond au dat dreptate în mod alternativ părților, iar decizia finală a fost anulată abia anul acesta, printr-un procedeu extraordinar de revizuire, cu un procent de succes sub 2%.
„Statul ar trebui să ia în considerare și astfel de cazuri atunci când modifică legile. Dreptatea trebuie să fie accesibilă și promptă, nu o victorie simbolică după ce totul s-a năruit”, se remarcă în mediul juridic.
Cazul nu este izolat. Anual, se înregistrează multiple situații în care firme solvabile sunt pusă în dificultate de decizii administrative eronate, iar căile de atac sunt lente și costisitoare. O legislație echitabilă ar ține cont și de acest aspect, oferind protecție împotriva unor astfel de consecințe devastatoare.
