Gigantul tehnologic Intel a luat noi decizii drastice în cadrul planului său de restructurare. Compania a anunțat că abandonează definitiv proiectele de fabrici de cipuri în Germania și Polonia, după ce acestea fuseseră deja suspendate anul trecut. De asemenea, lucrările la o unitate din Ohio, SUA, vor fi încetinite.
Intel intenționa inițial să investească 17 miliarde de euro într-o mega-fabrică în Germania, beneficiind de subvenții guvernamentale de 6,8 miliarde de euro. Totuși, strategia companiei s-a schimbat radical, iar acum focusul se mută pe consolidarea operațiunilor în Statele Unite. Compania a confirmat că va reduce personalul global la 75.000 de angajați până la sfârșitul anului, o scădere de 22% față de 2023.
Conform unui reprezentant al companiei, această decizie reflectă o aliniere la politica de stimulare a producției interne din SUA. De asemenea, Intel va muta operațiunile de asamblare și testare din Costa Rica în Vietnam și Malaezia, în încercarea de a optimiza costurile.
Intel se confruntă de ani buni cu dificultăți, inclusiv din cauza întârzierilor în adaptarea la cerințele pieței de inteligență artificială, care a propulsat concurenți precum Nvidia. Restructurările actuale urmăresc să stabilizeze compania, dar impactul pe termen lung rămâne incert.