Când vorbim despre inflație, cifrele oficiale ne oferă o medie, dar adesea ascund diferențe semnificative între categorii sociale, regiuni sau chiar între magazine. De exemplu, în timp ce rata generală a inflației din România se situează la 5,7%, această valoare nu spune întreaga poveste.
Să luăm un scenariu ipotetic: dacă cei bogați consumă doar prăjituri, iar cei săraci doar pâine, iar prețul pâinii crește cu 10%, în timp ce prăjiturile rămân la același nivel, media inflației ar fi de 5%. Dar în realitate, săracii ar simți o creștere de 10%, în timp ce cei bogați nu ar observa nicio schimbare. Astfel, media nu reflectă niciuna dintre experiențele reale.
În practică, situația este mai complexă, deoarece oamenii cumpără o varietate de produse. Totuși, metodele tradiționale de calcul a inflației tind să suprareprezinte cheltuielile celor cu venituri mari, deoarece aceștia consumă mai mult și influențează media. Acest fenomen a fost denumit „inflație plutocratică”, unde banii decid cât de mult contează fiecare categorie socială în statistici.
În Marea Britanie, de exemplu, când s-au analizat separat cheltuielile gospodăriilor sărace, s-a constatat că inflația lor era cu 0,1% mai mare decât cea oficială. O diferență aparent mică, dar care, pe termen lung, poate avea un impact semnificativ asupra bugetelor limitate.
În România, măsurarea inflației se bazează încă pe metode tradiționale, cu statisticieni care colectează manual prețurile din magazine. Această abordare are limitări, mai ales în perioade de instabilitate, cum a fost pandemia, când unele produse au dispărut temporar din rafturi.
Deși unele țări au început să folosească date în timp real de la sistemele de casă ale supermarketurilor, în România acest pas înainte încă nu a fost făcut. Până atunci, cifrele oficiale vor continua să ofere o imagine incompletă, ascunzând inegalitățile din spatele mediei.
