În România, tinerii își accesează primul credit ipotecar în medie la 36 de ani, o vârstă care reflectă tendințe economice și sociale profunde. Această amânare a achiziției primei locuințe este un fenomen care diferențiază țările europene: în Belgia, de exemplu, vârsta medie este de 27 de ani, în Spania de 41 de ani, iar în Germania de 34 de ani.
Factorii care contribuie la această întârziere includ condițiile economice precare, prețurile imobiliare în creștere și teama de angajarea într-un credit pe termen lung în perioade de incertitudine fiscală. Mulți tineri aleg să rămână în casa părinților până la vârsta de 30 de ani sau chiar mai mult, pentru a economisi sau pentru a evita riscurile financiare.
Potrivit unor analize, în orașe precum Cluj, achiziționarea unui apartament cu două camere necesită aproximativ 11 ani de muncă fără împrumut, în timp ce în unele zone rurale perioada este semnificativ mai scurtă. Disparitățile regionale sunt evidente, iar accesul la locuințe devine din ce în ce mai dificil pentru generațiile mai tinere.
Pe plan psihosocial, revenirea la domiciliul părinților poate avea efecte ambivalente: pe de o parte, poate consolida legăturile familiale, iar pe de altă parte, poate genera tensiuni și întârzieri în dezvoltarea autonomiei personale. Tinerii se confruntă adesea cu presiuni financiare și emoționale, iar decizia de a rămâne acasă este uneori o alegere pragmatică, dar nu lipsită de costuri psihice.
În concluzie, vârsta medie pentru primul credit ipotecar nu este doar un indicator economic, ci și o oglindă a societății și a modului în care tinerii navighează între aspirațiile de independență și realitățile financiare.
