În contextul dezbaterilor actuale privind pensiile și pilonul II de pensii, merită să privim în urmă pentru a înțelege originile sistemelor de protecție socială. Acestea nu sunt, contrar unei percepții comune, doar creații ale mișcărilor progresiste sau social-democrate. Istoria ne arată că rădăcinile statului social se află într-o alianță economică și politică neașteptată, care a luat naștere în Germania secolului al XIX-lea.
La baza acestei schimbări majore se află o cereala modestă: secara. Cultivată inițial în zonele nordice, unde grâul nu putea supraviețui, această plantă a devenit simbolul unei transformări economice profunde. Producția de secară a jucat un rol cheie în formarea unei coaliții între moșierii prusaci și industriașii renani, așa-numita „căsătorie a fierului și secarei”.
Otto von Bismarck, cancelarul Germaniei, a înțeles potențialul acestei alianțe. Prin protecționism și tarife vamale, a oferit securitate atât producătorilor de cereale, cât și industriei grele. Această viziune strategică i-a permis să inițieze primele măsuri de protecție socială din lume: asigurări pentru accidente de muncă în 1871, urmate de asigurări de sănătate în 1883 și pensii publice în 1889.
Motivația lui Bismarck nu a fost filantropia, ci calculul politic. Confruntat cu creșterea popularității socialiștilor, a decis să ofere lucrătorilor securitate economică, reducând astfel atractivitatea ideilor radicale. Acest model a fost ulterior adoptat și adaptat de multe țări, inclusiv de statele democratice din perioada postbelică.
Esența statului social constă tocmai în acest principiu: cetățenii achiziționează colectiv protecție împotriva riscurilor majore ale vieții, de la boală și accidente la pensie și șomaj. Acest sistem de asigurări sociale, finanțat prin contribuții, oferă securitate la un cost mai mic decât ar fi posibil individual.
Comparația cu Statele Unite este edificatoare: în absența unui sistem universal de sănătate, americii cheltuie semnificativ mai mult pentru servicii medicale, cu rezultate inferioare altor țări dezvoltate. Fragmentarea și lipsa achizițiilor colective explică parțial acest paradox.
Astăzi, beneficiile statului social sunt parte integrantă a vieții în majoritatea țărilor dezvoltate. Ele își au originea nu doar în idealurile umanitare, ci și în necesități economice și calcule politice. Înțelegerea acestei istorii poate oferi perspective valoroase în dezbaterile contemporane despre viitorul sistemelor de protecție socială.
